Remediu care trateaza miopia

Pentru a trata miopia naturist este nevoie sa-ti odihnesti ochii. Cand e neaparat sa petreci peste sase ore cu ochii in calculator sau la citit, ochii tai vor fi tensionati.

“Miopia sau tulburările de vedere afectează o proporţie semnificativă a populaţiei pe mapamond. Persoanele care se confruntă cu această afecţiune oftalmologică prezintă o mare dificultate de a vedea clar lucrurile la distanţă. Miopia se corecteză prin tratament optic (ochelari de vedere sau lentile de contact) sau chirurgical, dar şi cu ajutorul farmaciei verzi. Terapeuţii europeni recomandă suferinzilor de miopie o cură cu infuzii de plante, cu efect dovedit în îmbunătăţirea vederii. Un astfel de leac miraculos, după cum îl numesc specialiştii, se preparată dintr-un amestec de plante precum urzica, ventrilica, filimica şi coada-calului (câte o linguriţă din fiecare) şi 300 ml de apă clocotită. Se consumă câte o ceaşcă de infuzie, de trei ori pe zi, iar în fiecare ceaşcă se adaugă o linguriţă de bittter suedez. Cura, care trebuie urmată un interval de cel puţin 14 zile pe lună, stimulează puterea de concentrare şi calmează oboseala ochilor. Pentru a scăpa de miopie, în paralel cu această cură, de mai multe ori pe zi se ung pleoa…Remediu care trateaza miopia

Ca sa tratezi miopia este nevoie ca globul ocular sa revina la forma rotunda cu ajutorul eliberarii tensiunii oculare. Miopia poate fi tratat printr-o solutie naturala.

Miopia se trateaza natural:

Standard

Leave a comment